fbpx

doc | Moldovenii ar putea obține cetățenia Rusiei mai ușor. Vladimir Putin a propus o procedură simplificată

Moldovenii ar putea obține cetățenia Rusiei mai ușor. Președintele Vladimir Putin a înregistrat pe 29 decembrie în Duma de Stat un proiect de lege prin care sunt extinse prerogativele șefului statului. Mai exact, președintele va putea oferi cetățenia Rusiei unor categorii de persoane printr-o procedură simplificată.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Competențele președintelui Federației Ruse se extind pentru a determina categoriile de persoane care au dreptul la o dobândire simplificată a cetățeniei Federației Ruse. Președintele Federației Ruse poate determina categoriile acestor persoane nu numai în scopuri umanitare, ci și în orice alte scopuri.

Aceștia, în special, pot include cetățenii din Belarus, Ucraina, Moldova și Kazahstan, precum și persoane acceptate în cetățenia Federației Ruse în conformitate cu unele decrete”, se arată în document.

Procedura simplificată va putea fi aplicată în cazul cetățenilor eligibili care demonstrează și anumite cunoștințe culturale, precum cunoașterea limbii ruse și a istoriei Federației Ruse. De asemenea, ei nu trebuie să prezinte un pericol pentru securitatea țării.

„Adoptarea proiectului de lege va face posibilă actualizarea legislației privind cetățenia Federației Ruse în conformitate cu prevederile Constituției Federației Ruse, precum și creșterea eficienței practicii de aplicare a legii în acest domeniu”, se mai arată în document.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button