fbpx

doc | De când se vor putea bucura moldovenii de serviciile roaming în România la tarife naţionale

Executivul a aprobat miercuri, 23 februarie, Acordul dintre Guvernele Republicii Moldova și României privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internațional și a celor de apeluri internaționale între cele două state, semnat la Chișinău la 11 februarie, în cadrul ședinței comune moldo-române.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Scopul Acordului este crearea condițiilor necesare pentru ca tarifele pentru serviciile de roaming, achitate de utilizatorii ce călătoresc între cele două state, precum și tarifele pentru apeluri internaționale ordinare între cele două state, să capete o coborâre sustenabilă. Serviciile de roaming avute în vedere sunt apelurile de voce efectuate și primite, mesaje SMS expediate și primite, date mobile consumate.

„Astfel, din 1 martie cetățenii care călătoresc în România, în scopuri personale sau de afaceri, vor beneficia, în premieră, de servicii roaming la tarife naţionale”, scrie vicepremierul Spînu pe rețelele de socializare.

  • Pentru apelurile efectuate în roaming din România în Republica Moldova, tarifele vor scădea de cel puțin 10 ori;
  • Pentru apelurile primite în roaming în România din Republica Moldova nu va fi perceput tarif;
  • Pentru serviciile Internet utilizat în roaming în România, tarifele vor scădea de cel puțin cinci ori.

Subiect 09 Site by ZUGO on Scribd

Articole asemănătoare

Back to top button