fbpx

Direcția Educație face precizări în cazul produselor alterate de la Grădinița nr.177: „Nu au ajuns pe masa copiilor”

Direcția educație, tineret și sport din cadrul Primăriei Chișinău a făcut mai multe precizări în ceea ce ține cazul Grădiniței nr. 177 și produsele cu care sunt hrăniți copiii – despre care s-a speculat că ar fi fost în stare alterată.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Responsabilii au comentat fotografiile prezentate la Președinție, menționând că ele nu pot fi o dovadă.

„Pozele nu pot servi dovadă asupra faptelor invocate, ori directorul nu a respectat instrucțiunea respectivăAceste poze au fost prezentate de către fosta directoare a instituției, au o proveniență necunoscută și au fost utilizate cu scopul de a denigra imaginea DETS Ciocana”, este scris în comunicatul DETS.

În context, funcționari au ținut să precizeze că fosta directoare a instituției a fost demisă după ce s-a constatat că micuții din instituție ar fi fost abuzați fizic și psihic de către cadrele didactice. Pe acest caz, Direcția susține că a sesizat Procuratura.

În privința peștilor cu paraziți, DETS precizează că: Pe 24 aprilie, în grădinița Nr.149, firma „Slavena Lux” a livrat 32 kg de pește congelat „Merluciu”. După dezghețarea peștelui, în timpul procesului de curățare, s-a constatat că acesta este de o calitate dubioasă. Directorul grădiniței a sesizat DETS Ciocana, care la rândul ei a anunțat ANSA și agentul economic.

A fost emis un act de constatare a produsului necalitativ. O comisie specială a făcut verificări și a stabilit că peștele era suspect la paraziți. Produsul din lotul de pește suspect nu a ajuns pe masa copiilor, fiind congelat și sigilat până la finalizarea procesului de cercetare de laborator. Experții ANSA au preluat mostre de pește, fiind depistați paraziți din familia Anisakidae în cavitatea abdominală a peștelui.

DETS Ciocana a înaintat demersuri către ANSA, pentru a concretiza ce urmează de făcut cu peștele care se păstra în congelatorul instituției. ANSA nu a oferit niciun răspuns. Șeful DETS Ciocana s-a prezentat la sediul ANSA cu solicitarea de a primi o concluzie în scris în baza căreia să poată fi sustras lotul de pește din instituție pentru a fi returnat agentului economic „Slavena Lux” și a fi luate măsurile corecte conform legii. În cele din urmă, reprezentanții ANSA au ridicat peștele congelat din instituție fără a întocmi un act de ridicare.

A expirat contractul de achiziționare a produselor alimentare cu agentul economic SRL „Slavena Lux”, care nu a mai fost prelungit și, respectiv, a fost încheiat un nou contract cu un alt agent economic.

În ceea ce ține carnea de curcan alterată, DETS precizează că: În luna februarie a apărut un semnal din partea unor directori de grădinițe din subordinea DETS Ciocana că produsul avea la livrare un miros specific. Pulpa de curcan a fost returnată agentului economic pentru a fi înlocuit cu un produs calitativ. Firma „Pascolino” a primit o scrisoare de avertizare, fiind preîntâmpinată că va fi inclusă în lista neagră, dacă se va repeta încălcarea.

Cu referire la pâine, DETS precizează că nu era mucegăită: Cu privire la pâinea cu „mazut” şi elemente metalice, informăm că semnale de pâine necalitativă, livrată de agentul economic SRL „Adrika” cu urme de ulei tehnic au fost depistate în gradinița Nr.149 la data de 13 iunie.  Agentului economic i s-a trimis scrisoare de avertizare. Am primit un răspuns telefonic, în care ni s-a explicat că urmele de ulei sunt de floarea soarelui, care este folosit la fabricarea produselor de panificaţie (se aplică pe separator pentru a fluidiza circulaţia aluatului crud). Până la moment cazurile nu s-au repetat.

Amintim că, ieri, o fostă directoare a Grădiniței nr. 177, din sectorul Ciocana al capitalei, a sesizat Președinția, dezvăluind că, în instituția în care a activat, copii ar fi fost hrăniți cu produse alterate.

Vezi și: Reacția lui Codreanu după ce fosta directoare a unei grădinițe a sesizat Președinția: A uitat că tolera maltratarea copiilor

Articole asemănătoare

Back to top button