fbpx

Chironda nu a fost lăsat să intre la Primărie: „Nagaceschi mi-a zis că vor veni cu un răspuns în scris”

Fostul vice-primar al capitalei, Victor Chironda, susține că s-a prezentat la Primărie, dar nu i-ar fi fost permis să intre. Potrivit lui, Fadei Nagacevschi ar fi coborât, anunțându-l că „vor veni cu un răspuns în scris” la cererea sa.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

„Prieteni, cum am anunțat, astăzi m-am prezentat la locul de muncă. Paza nu mi-a permis să merg la Direcția Resurse Umane, însă a coborât dl. Fadei Nagacevschi care m-a anunțat că „vor veni cu un răspuns în scris la cererea mea” dar „domnul primar nu are încredere in mine și funcții libere de viceprimar și birouri nu sunt”.
L-am anunțat pe dl. Nagacevschi că atât timp cât nu există o altă decizie sau un răspuns în scris, eu mă consider viceprimar în funcție, indiferent de faptul că am un birou sau nu”, a scris Chironda pe pagina sa Facebook.

Amintim că vineri, 8 aprilie, Victor Chironda anunțat despre suspendarea de către Curtea de Apel Chișinău a executării deciziei prin care a fost eliberat din funcția de viceprimar de Chișinău.

„Am văzut că cineva tare se cere în echipa mea”. Așa a comentat primarul general al capitalei, Ion Ceban, anunțul lui Victor Chironda. Ulterior, și vice-primarul Fadei Nagacevschi a răspuns, susținând că, juridic, Chironda nu poate fi restabilit în funcție în locul său.

Articole asemănătoare

Back to top button