fbpx

Ceban promite soluționarea problemei legate de maidanezi: „Mulți ani acest subiect a fost neglijat de autorități”

Ion Ceban promite soluționarea urgentă a problemei legate de maidanezi. Într-o postare pe pagina sa oficială, primarul capitalei a spus că în acest sens a fost efectuat deja un schimb de experiență cu specialiștii de la Kiev. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit edilului, în cadrul acestuia s-au realizat acțiuni comune de prindere și sterilizare a animalelor fără stăpân din capitală. Acțiunea își propune instruirea angajaților serviciilor municipale de profil în sensul utilizării practicilor umane de prindere a maidanezilor.

Totodată, Ceban precizează că schimbul de experiență între medicii veterinari și specialiștii hengheri din Chișinău și Kiev va continua. Acesta spune că responsabilii din capitala țării noastre ar putea merge la Kiev în ianuarie pentru a învăța de la colegii lor ucraineni.

„În zilele următoare vom trimite o solicitare primarului orașului Kiev, Vitali Kliciko, cu rugămintea ca în luna ianuarie 2020 un grup de specialiști de la Chișinău sa meargă pentru instruiri la Clinica veterinară municipală din orașul Kiev, Ucraina. Ne propunem soluționarea cât mai urgentă a problemei câinilor maidanezi în Chișinău, deoarece mulți ani acest subiect a fost neglijat de autorități”, declară primarul Chișinăului.

Articole asemănătoare

Back to top button