fbpx

Boala a devenit mai agresivă? Rata deceselor cauzate de COVID-19 a crescut cu 30% într-o săptămână în Republica Moldova

Rata cazurilor fatale de COVID-19 a crescut cu 30% în ultima săptămâna. Informația a fost comunicată de șefa interimară de la Ministerul Sănătății (MSMPS), Tatiana Zatîc, la ședința Consiliului consultativ de sănătate publică pe lângă prim-ministru.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Membrii acestuia s-a întrunit luni în cea de-a doua ședință, pe ordinea de zi fiind incluse subiecte precum procesul de vaccinare, dar și identificarea soluțiilor pentru combaterea situației pandemice.

Datele prezentate de funcționara de la MSMPS indică faptul că Republica Moldova se află pe locul trei în lume după numărul de decese raportate. În același timp, profesorul Victor Cojocaru, șeful Clinicii Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Republican, a informat că secțiile de terapie intensivă din spitalele din Chișinău sunt limită, la fel și disponibilitatea personalului medical.

Precizăm că, potrivit datelor publicate zilnic de Ministerul Sănătății, în ultimele zile am înregistrat recorduri în  ceea ce privește numărul de decese, cel mai mare număr de persoane răpuse de maladie într-o singură zi fiind 39 pe 15 martie. Cifra nu a fost mai mică de 30 zilele trecute.

Membrii Consiliului au decis elaborarea și recomandarea punerii în practică la nivel național a unui Plan de măsuri pentru combaterea pandemiei de SARS-Cov-2, care să includă norme ce țin de limitarea răspândirii virusului și consolidarea sistemelor naționale de sănătate.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button