fbpx

Avion deturnat la Minsk: Mărturiile pasagerilor despre arestarea jurnalistului Roman Protasevici

Zborul Ryanair 4978 îşi începuse deja coborârea spre capitala lituaniană când pilotul a anunţat, fără alte explicaţii, că avionul se va îndrepta brusc spre Minsk, capitala statului vecin, Belarus.

Un singur pasager aflat la bordul Boeingului 737 a reacţionat imediat ridicându-se pentru a scoate din spaţiul de depozitare de deasupra un laptop din bagajul de mână pe care l-a dat, împreună cu un telefon mobil, însoţitoarei sale, scrie Agerpres.

Jurnalistul disident belarus Roman Protasevici, căutat în propria ţară pentru rolul jucat în difuzarea uriaşelor proteste ale opoziţiei desfăşurate la Minsk anul trecut, nu a avut prea mult timp la dispoziţie. Minsk se află la mai puţin de 200 de kilometri de Vilnius, de aceea deturnarea avionului a durat câteva minute.

„Când s-a anunţat că vor ateriza la Minsk, Roman s-a ridicat, a deschis compartimentul pentru bagaje, a scos bagaje şi a încercat să împartă lucruri”, a spus un pasagerul lituanian, care s-a identificat doar cu numele Mantas.

Cred că a greşit. Erau o mulţime de oameni, astfel în cât el să-mi poată da lucrurile mie sau altor pasageri şi nu iubitei sale care cred că a fost de asemenea arestată”, a declarat Mantas, epuizat după călătoria începută la Atena cu o escala forţată de aproape şapte ore la Minsk, ajuns în cele din urmă duminică seara la Vilnius.

În apropierea avionului – deşi nu era vizibil pentru Mantas – se afla un avion de vânătoare MiG-29 din epoca sovietică, la ordinul preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, cu scopul de forţa avionul să se îndrepte spre Minsk.

Un alt pasager epuizat, care a vorbit cu reporterii fără a-şi dezvălui numele, a spus că Protasevici arăta „super speriat”.

„L-am privit direct în ochi şi era foarte trist”, a declarat aceasta.

Autorităţile din Belarus au deturnat avionul de linie al companiei Ryanair ce traversa spaţiul său aerian invocând suspiciuni privind o alertă cu bombă, care s-a dovedit falsă.

Protasevici, jurnalistul de 26 de ani, a fost imediat separat de restul pasagerilor la sosirea la Minsk, iar verificarea bagajelor la care au fost folosiţi câini nu a dus la nicio descoperire.

„Am văzut că Roman a fost oprit din cauza unor lucruri din bagaje”, a spus Mantas, adăugând că şi celorlalţi pasageri le-au fost verificate bagajele şi au fost duşi cu autobuzul la un terminal unde au petrecut câteva ore în aşteptarea reîmbarcării pentru continuarea călătoriei la Vilnius.

„Am văzut de la fereastră că Roman stă singur şi un poliţist cu câine încerca să găsească ceva (în bagaj)”.

Un alt pasager, care nu şi-a dezvăluit numele, a declarat presei lituaniene că Protasevici s-a identificat la sosirea oficialilor de securitate din Belarus.

„Am văzut cum i-a fost luat paşaportul. Şi-a scos masca şi a spus: Sunt cutare şi sunt motivul pentru care se întâmplă toate acestea”.

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat duminică seara târziu, într-o conferinţă de presă, că nici însoţitoarea lui Protasevici nu s-a reîmbarcat pentru zborul de la Minsk la Vilnius al companiei Ryanair.

Articole asemănătoare

Back to top button