fbpx

Au fost observați la stâni ziua în amiaza mare. După ce au atacat oi în raionul Florești, lupii s-ar fi deplasat la Telenești și în codrii Orheiului

După ce au pus pe jar locuitorii raionului Florești, mai mulți lupi au fost observați la Telenești și Orhei. Localnicii din Ciutelești, sat unde au fost sfâșiate peste 20 de oi, au declarat pentru IPN că nu exclud că ar putea fi vorba despre aceeași haită care a băgat spaima în ei înainte de Revelion.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Primarul de Căzănești, Telenești, a confirmat că recent la o stână din comuna pe care o conduce animale sălbatice au atacat oile. Acesta precizează că satul se află la marginea pădurii și consideră că lupii s-ar deplasa prin zonă în căutarea hranei.

Totodată, și un proprietar de ovine din localitatea Vaduleca, raionul Telenești, relatează că a văzut acum două săptămâni cum un lup i-ar fi speriat și alungat oile, iar din cauza ceții ciobanul ar fi avut nevoie de cinci ore pentru a le găsi. Din spusele lui, șapte animale au fost sfâșiate și găsite la circa doi-trei kilometri una față de alta.

La Telenești se vorbește că în raionul Orhei lupii ar fi atacat două bovine. Totuși, primarul localității Isacova a precizat pentru IPN că a observat un lup la marginea satului încă înainte de Revelion, însă nu cunoaște nimic despre presupusele atacuri.

Amintim că, pe 22 decembrie, ciobanul din localitatea Ciuciulești, Florești, a comunicat că i-au fost sfâșiate 16 ovine. La fața locului a intervenit Poliția și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), iar specialiștii au stabilit că oile au fost ucise de animale sălbatice.

Ulterior, bărbatul a declarat că a văzut lupii câteva zile înainte. Atunci localnicii mai relatau că haita se deplasează în raza satelor Ciutulești, Serbești și Nicolaevca, din aceasta făcând parte 12-15 animale.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button