fbpx

Atenție, șoferi! A fost reluată circulația rutieră pe strada Albișoara

Astăzi, 14 noiembrie, a fost reluată circulația rutieră pe strada Albișoara, și anume tronsonul bulevardul Iuri Gagarin – strada Vasile Alecsandri.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Decizia municipalității de a redeschide acest tronson, a fost luată pentru a fluidiza traficul rutier în zona centrală a capitalei și examinează posibilitatea instituirii unei linii de transport public pe strada nou renovată.

„Îmi cer scuze de la cetățeni pentru blocajele create în legăturile cu lucrările executate, însă de acum încolo, odată cu finalizarea reparației, va fi fluidizat traficul din direcția sectorului Botanica spre Buiucani, prin zona industrială riverană”, a menționat edilul capitalei.

Potrivit autorităților, în prezent se desfășoară lucrări la benzile de încadrare spre bulevardul Grigore Vieru (pod), unde sunt aproape de finalizare lucrările de pozare a rețelelor inginerești.

De asemenea, pe șantier continuă reabilitarea zonelor de trotuar şi asfaltarea intrărilor spre curţile de bloc.

Strada Albişoara urmează a fi dată în exploatare până la finele anului curent.

Citește și:

Circulația transportului public de pe strada Alexei Mateevici, restabilită după două săptămâni de lucrări

Articole asemănătoare

Back to top button