fbpx

Atacul armat de la Metro: Doi inculpați au fost condamnați la detenție pe viață

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat luni, 20 decembrie, despre admiterea de către Curtea de Apel (CA) Chișinău a argumentelor procurorilor privind necesitatea înăspririi pedepsei față de atacatorii automobilului unei bănci comerciale, care sosise să încaseze banii, în fața centrului comercial Metro din sectorul Rîșcani din Chișinău, în data de 30 mai 2014.

Contestările au fost depuse în anul 2016, atunci când procurorii solicitaseră pedepse mai aspre pentru cei patru atacatori, care inițial au fost condamnați la pedepse cuprinse între 13 și 24 ani închisoare. Acum, urmare a reprezentării acuzării de stat de către Procuratura de Circumscripție Chișinău, instanța de apel a satisfăcut demersurile procurorilor, iar pedepsele inculpaților le-au fost schimbate în altele mai dure: doi bărbați au fost condamnați la detenție pe viață, inclusiv liderul grupului infracțional, iar alții doi – la 25 ani închisoare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Procurorii menționează faptul că anterior cei patru activau în cadrul unei structuri paramilitare, iar infracțiunea pentru care au fost condamnați au comis-o cu deosebită cruzime. Examinarea îndelungată a procesului a fost determinată de încercările inculpaților de a induce în eroare autoritatea judecătorească, prin negarea vinovăției lor și administrarea unor probe artificiale.â

„Cu titlu de reamintire, comunicăm faptul că în timpul jafului au fost trase peste 40 de focuri dintr-un pistol-mitralieră, iar automobilul folosit la comiterea infracțiunii a fost abandonat și ulterior incendiat. Infracțiunea s-a soldat cu moartea șoferului automobilului atacat, rănirea a doi încasatori și un prejudiciu material de peste 1,5 milioane de lei. Potrivit actului judecătoresc, cei patru sunt obligați să întoarcă pagubele provocate”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button