fbpx

Adunarea Populară a Găgăuziei a votat permiterea folosirii panglicii „Sf. Gheorghe”

Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat o lege care permite purtarea panglicii „Sf. Gheorghe” pe teritoriul Autonomiei. Decizia a fost aprobată la ședința din 29 aprilie, scrie gagauzinfo.md.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Legea a fost adoptată „după o procedură accelerată”, care permite reglementarea Adunării Populare a Găgăuziei, a spus autorul proiectului, deputatul Serghei Cimpoeș.

Un alt deputat local, Alexandru Dulgher, a declarat că legea a fost adoptată în conformitate cu Codul Găgăuziei și Legea „Cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei”.

„Trebuie să cunoaștem istoria, să știm câți oameni au murit în cel de-Al Doilea Război Mondial, ca astfel de războaie să nu mai fie niciodată” a declarat Dulgher, vorbind despre scopurile proiectului de lege.

Iar deputatul Adunării Populare de la Comrat, Nicolai Dudoglo, este de părere că, în data de 9 mai, 90 la sută dintre locuitorii din autonomie vor ieși la memoriale purtând panglica Sfântului Gheorghe, așa că legislatorii locali trebuie să protejeze cetățenii prin adoptarea acestei legi. Proiectul a fost adoptat unanim în două lecturi.

Amintim că potrivit legii, pe teritoriul Republicii Moldova este interzisă confecționarea, promovarea sau răspândirea panglicii Sfântului Gheorghe și a literelor Z și V, utilizate drept semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina.

Articole asemănătoare

Back to top button