fbpx

Zeci de elevi și o profesoară de la o școală din Bălți – în carantină. Un copil s-a îmbolnăvit de COVID-19

Elevii clasei a II-a și profesoara acestora, de la Gimnaziul nr. 14 din Bălți, sunt în autoizolare după ce un copil s-a infectat cu virusul COVID-19. În aceste condiții, lecțiile sunt organizate de la distanță.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit portalului regional ESP, informația a fost confirmată de viceprimarul orașului Bălți, Nicolai Grigorișin, în cadrul unei ședințe. De asemenea, șeful departamentului de politici și management educațional, Alexandru Roșca, a anunțat că printre elevi mai sunt doi infectați, doar că – spune el – aceștia s-au îmbolnăvit înainte de 1 septembrie și nu au contactat cu alți copii.

Presa regională mai menționează că, actualmente, 56 de copii se află în autoizolare – cei care au revenit de curând de peste hotare sau care au rude bolnave de COVID-19. Totodată, 13 copii de la Bălți sunt infectați cu noul coronavirus.

Amintim că, de pe 1 septembrie, în toate instituțiile de învățământ au fost reluate lecțiile, fiecare activând după unul dintre modelele propuse de Ministerul Educației.

Articole asemănătoare

Back to top button