fbpx

vox | De Ziua Iubitorilor de Carte, moldovenii au transmis un mesaj celei mai îndrăgite opere: Erai a dracului de sentimentală

Cu ele, au început poate să devină mai responsabili, să înțeleagă mai bine ce e aia iubire sau cum e să stai o noapte întreagă, cu sufletul la gură și lacrimi în ochi, pentru a ajunge la ultima pagină, acolo „unde scrie „Sfârșit”” – e despre ei – iubitorii de carte, care azi și-au serbat „Ziua de naștere”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

De Ziua Iubitorilor de Carte, ZUGO „a răsfoit” până a dat de sărbătoriți, pentru a le spune un „la mulți ani”, dar și pentru le încununa ziua cu o provocare. I-am îndemnat să-și imagineze că cea mai iubită carte citită de ei îi poate auzi și – astfel – să îi transmită un mesaj.

„Dialog” cu cea mai iubită carte

Dumitru Rău, către „Magicianul” de John Fowles  „Drag volum de 751 de pagini, când te-am descoperit, erai cel mai voluminos roman din bibliotecă. Nu te-am deschis din prima zi. Nici într-a doua. Abia în a treia am dat la o parte coperta simplă și am început să-ți citesc conținutul. Era 11 decembrie când te-am început a răsfoi și exact 29 decembrie când am dat de pagina pe care scria „sfârșit”. Probabil a fost norocul meu ca te luasem în mână… și acum îi mulțumesc momentului în care am decis să te iau „acasă”. Vreau să-ți zic că ai fost cea mai nepromițătoare, dar care mi-a dăruit aproape toată plăcerea pe care o poate simți un om ce ține în mâini o carte. Autorul care te-a creat probabil e mândru de tine. Ești cartea care ar ține locul unei întregi biblioteci”.

Daniela Gligor, către „Hoţul de cărţi” de Markus Zusak – „Aș vrea să fiu complicele tău la „furtul” cărților!”

Igor Guzun, către „Aventurile lui Huckelberry Finn” de Mark Twain – „Cred că i-aș mulțumi lui Tom Sawyer al lui Mark Twain – o fi asta, cred, prima carte citită conștient – că mi-a dat pe viață: bucuria lecturii, înțelegerea că, de fapt, comorile sunt undeva aproape de noi și că povestea nu se termină niciodată, pentru că mereu urmează ceva – Aventurile lui Huckelberry Finn… atunci am început să înțeleg că îmi place să ascult și să spun povești, istorii, cărți”.

Aneta Popov, către „Scrisoare de dragoste” de Mihail Drumeș – Dragă „Scrisoare de dragoste”, mulțumesc pentru că mi-ai fost dulceață în zilele amare și soare în zilele posomorâte! Multe cărți am mai citit, dar la tine mereu mă gândesc și pe tine te am la suflet. Datorită ție am înțeles că iubirea e frumoasă, dar și distrugătoare. Să fiu sinceră, am plâns peste câteva pagini de-ale tale, pentru că erai a dracului de sentimentală, dar, oricum, am apreciat orice clipă pe care am petrecut-o cu tine!”.

Serafim Gangan, către „О браке и семейной жизни. Слова добрые. Сад сердца” (Despre căsătorie și viața de familie. Cuvinte bune. Grădina inimii” de împărăteasa Alexandra Feodorovna – „Ai fost o adevărată revelație pentru mine. Doresc să îți mulțumesc pentru că m-ai învățat a iubi cu adevărat. Dragostea înseamnă jertfă de sine, devotament, respect reciproc și multă muncă. Din păcate, unii oameni… vând iluzii și nu își ascultă inima. „Nu cu răul poți birui răul, ci doar cu dragostea”. „Nici un sacrificiu nu este complicat atunci când iubești”. „Dragostea își are și ea pâinea sa” – acestea sunt doar o parte din lecțiile de viață pe care le-am obținut de la tine”.

Adriana Creangă, către „Hoțul de umbre” de Marc Levy – „Îți mulțumesc pentru trăirile pe care m-ai făcut să le simt. Îți mulțumesc pentru că m-ai apropiat de ceea ce este însemnătatea mamei și, nu în ultimul rând, pentru că mi-ai deschis atâtea lumi”.

Articole asemănătoare

Back to top button