fbpx

video | Zbor cu final tragic. Cel puţin cinci oameni au murit, după ce un avion de tip Cessna s-a prăbuşit în Kenya

Un avion ușor, la bordul căruia se aflau cinci persoane, s-a prăbușit în vestul Kenyei. Autoritățile au anunțat că niciun pasager nu a rămas în viață.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Aeronava era de tip Cessna și zbura dinspre Parcul natural Maasai Mara, deplasându-se către oraşul Lodwar, însă nu a reușit să ajungă cu bine la destinație. Potrivit autorităților regionale, călătorii vehiculului aerian erau patru pasageri străini și un pilot local

„La bordul avionului uşor erau cinci persoane – pilotul şi patru turişti. Din păcate, nu există supravieţuitori”, a precizat Edward Mwamburi, şeful poliţiei regionale, fără a divulga naționalitățile turiștilor.

Menționăm că motivul producerii accidentului încă nu este cunoscut, iar toate circumstanțele vor fi stabilite de către oamenii legii, potrivit mediafax.ro.

Articole asemănătoare

Back to top button