fbpx

video | Universitatea „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul va fi absorbită de către UTM: „Nu este o decizie simplă, dar e necesară”

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul privind reorganizarea Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) prin fuziunea (absorbția) Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul și instituirea Centrului Universitar „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit deciziei, instituția din Cahul va fi integrată în structura UTM, urmând să funcționeze ca centru universitar în sudul țării.

Premierul Alexandru Munteanu a menționat că „nu este o decizie simplă, dar necesară”.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a explicat că universitatea din Cahul are în prezent 385 de studenți la licență cu frecvență, iar per total își fac studiile puțin peste 1.000 de studenți. Potrivit lui, comunitatea academică este relativ mică și numără 48 de cadre didactice de bază.

„Obiectul nostru major este să ne asigurăm că la Cahul, în următorii 10-20 de ani, va exista un centru universitar puternic, care să poată să răspundă necesităților regiunii și să continue să prezinte un pol de intelectualitate în sudul R. Moldova. Această misiune regională este foarte importantă și obiectivul nostru este să creăm premisele pentru ca asta să continue și în următoarele decenii, având în vedere provocările pe care le are în prezent universitatea din Cahul”, a precizat Perciun.

Articole asemănătoare

Back to top button