Nu vor depăși pragul de 27 de lei. ANRE: Creșterile la pompă vor mai continua câteva zile, apoi piața se va stabiliza
Prețurile la carburanți nu ar urma să depășească pragul de 27 de lei, chiar dacă tensiunile din Orientul Mijlociu au generat creșteri pe piața internațională. O spune directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran. Potrivit lui, mecanismul de plafonare aplicat în Republica Moldova diminuează efectul fluctuațiilor globale asupra consumatorilor.
Șeful ANRE a explicat că prețurile afișate la pompă sunt stabilite printr-o formulă care ia în calcul media cotațiilor internaționale din ultimele 14 zile. „Asta înseamnă că orice fluctuație din piață consumatorii noștri nu o resimt imediat. Iar media cotațiilor din ultimele 14 zile atenuează acest impact”, a declarat Alexei Taran în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, transmite IPN.
În același context, el a precizat că scumpirile ar putea continua pentru o perioadă scurtă, iar ulterior piața ar urma să se stabilizeze. „În cazul în care nu se va mai întâmpla nimic pe piața internațională, vom mai avea câteva zile de creștere a câte 40-50 de bani. Ulterior, prețurile se vor stabiliza. Nu cred că prețul la benzină și motorină va depăși pragul de 27 de lei”, explică Alexei Taran.
Șeful ANRE a comparat situația din Moldova cu evoluțiile din alte state, subliniind că scumpirile la carburanți au loc la nivel global. „În Ucraina s-a dublat prețul la carburanți și acolo chiar au fost cozi imense la benzinării. În unele țări europene prețul a depășit 2 euro. Această creștere afectează la nivel global, nu doar pe noi. La noi mecanismul de plafonare permite aceeași creștere doar că mai atenuat”, a mai spus Alexei Taran.
Pentru ziua de vineri, ANRE a stabilit un preț de 25,80 lei pentru benzina cu cifra octanică 95, iar motorina va costa 25,47 lei.


