video | Unii pentru prăjit, alții pentru piure. Patru saci de cartofi, oferiți lui Putin drept cadou de Anul Nou
leksandr Lukaşenko i-a dăruit președintelui rus patru saci de cartofi. Informația a fost dezvăluită de purtătoarea de cuvânt a administrației de la Minsk, Natalia Eismont.
„Cartofi autentici, de maximă calitate. Şi este adevărat că provin din grădina de legume a preşedintelui. În acest an a avut o recoltă bună’”, a anunţat Eismont la televiziunea belarusă, scrie agerpres.ro.
Presa belorusă a prezentat un reportaj în care Lukașenko îi arată sacii de cartofi liderului de la Kremlin. Jurnaliștii spun că legumele au fost solicitate chiar de Putin, care i-ar fi spus omologului său că își doreşte mostre din cele mai bune soiuri de cartof din Belarus. Fiecare sac conţine diferite tipuri de cartofi, recomandate pentru a fi preparate în diferite moduri: fierte, coapte, prăjite sau pentru a fi transformate în piure.
Alexandr Lukaşenko apare an de an în reportajele televiziunii locale, adunând cartofi din propria grădină.