fbpx

video | Tânăra schilodită pe Viaduct avea succese la dans. Detalii de la sora Marcelei: Șoferul vinovat nu s-a interesat nici până azi de starea ei

Tânăra de 25 de ani care a rămas fără ambele picioare în urma accidentului de acum 10 zile de pe Viaduct a practicat dansul de la vârsta de 8 ani și a participat la competiții internaționale, unde a luat locuri de frunte. Sora Marcelei, Livia, oferă detalii despre viața tinerei înainte de tragedie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-o discuție cu reprezentantul StopHAM, Alexandru Ciolac, Livia afirmă că în prezent, familia sa adună bani pentru proteze, care sunt foarte costisitoare. Cât privește șoferul care se face vinovat de tragedie, acesta nu ar fi venit la spital să vadă cum se simte tânăra sau să ofere ajutor.

„Șoferul BMW-ului a telefonat părinții și și-a recunoscut vina în totalitate. Asta a fost tot. Nu a venit la spital, nu a vorbit cu noi, din partea lui nimeni nu s-a apropiat și nu a adresat măcar o întrebare despre cum se simte sora mea. Avem avocați. Multă informație nu putem publica, pentru că este secretul anchetei, dar o să luptăm să facem dreptate. Am încrederea că responsabilul de accident o să răspundă pentru faptele sale”, a menționat Livia Paladi.

Marcela intenționează să scrie o carte. Să menționeze toată durerea, fericirea, toate persoanele care i-au fost alături. Livia Paladi afirmă că toate conturile privind stângerea de fonduri sunt adevărate.

„Am primit rechizitele bancare ieri, dar a fost o problemă tehnică. Deja sunt active. Vreau să le mulțumesc băieților care s-au oprit lângă ea. Au scos centura de la pantaloni, au încercat să oprească hemoragia până la sosirea ambulanței. Băieților de la ambulanță un mare mulțumesc. Și acum îmi spune cum toți cântau cu ea în ambulanță. Vă spunem tuturor un mare mulțumesc”, a declarat Livia.

Tânăra de 25 de ani a postat un mesaj emoționant pe facebook, unde a povestit în detalii despre tragedie și solicită ajutorul oamenilor.

Amintim că în urma unui accident grav care a avut loc în data de 5 februarie, o tânără de 26 de ani a ajuns la spital în stare extrem de gravă după ce a fost strivită între două mașini. Un automobil de model Volkswagen s-a izbit într-un Volvo condus de tânără. În urma impactului Volkswagenul a fost proiectat pe altă bandă. Potrivit poliției, în acele momente tânăra deja ieșise din automobilul ei și s-a apropiat de portbagaj pentru a căuta și a instala triunghiul de avarie pe șosea, moment în care a fost tamponată de un alt automobil, fiind practic strivită între două vehicule. Imediat a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital în stare gravă.

 

 

Articole asemănătoare

Back to top button