video | Șeful statului, despre indemnizația sa și a Guvernului Sandu: „Ei au primit 440.000 de lei pentru cinci luni, iar acum sar cu sapa la Președinție?”

Guvernul Maia Sandu a primit de la stat compensații de aproape 440.000 de lei, imediat după demitere, pentru cele cinci luni de activitate. Despre aceasta spune Igor Dodon, care le-a reproșat reprezentanților Blocului ACUM faptul că „au făcut așa o gălăgie” pe marginea indemnizației în valoare de 560.000 de lei pe care președintele urmează să o primească la final de mandat. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit șefului statului, indemnizația de peste jumătate de milion de lei, prevăzută în bugetul de stat pentru anul viitor, este predestinată nu doar președintelui, dar și consilierilor acestuia.

„Atunci când pleacă din funcție un conducător, este un buget care i se oferă. Celor din Blocul ACUM le spun, lasă să verifice unde s-au dus cele 440.000 de lei de la demisia Guvernului Maia Sandu. Pentru că atunci când Guvernul Sandu a plecat, oamenii au primit compensații, deși au stat doar cinci luni în funcții. Iar acum sar cu sapa la Președinție. Președintele, la anul, va avea patru ani de mandat”, a comentat Dodon în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul N4.

În aceeași ordine de idei, șeful statului a reiterat faptul că va refuza compensația personală, pe care urmează să o doneze pentru binefacere.

„Noi în acești ani am donat milioane prin fundația de binefacere și dumneavoastră credeți că pe mine mă interesează 20.000 – 30.000 de lei în calitate de compensație la sfârșit de mandat?”, a mai adăugat președintele.

Citiți și: doc | Președintele Igor Dodon va primi la expirarea mandatului său o indemnizație de peste jumătate de milion de lei

video | Dodon, despre indemnizația de 560.000 de lei: „Nu știam de acești bani, dar dacă sunt prevăzuți de lege – îi voi dona”

Irina Postolachi

Recent Posts

O dronă a încălcat spațiul aerian al R. Moldova miercuri dimineața

În contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale…

3 ore ago

video | Comisara europeană pentru extindere: „R. Moldova va primi pe 28 octombrie o foaie de parcurs pentru aderarea la UE”

Republica Moldova, Ucraina, Muntenegru și Albania vor primi foile de parcurs pentru aderarea la Uniunea…

17 ore ago

O nouă linie electrică între R. Moldova și România, cu bani americani: 130 de milioane de dolari pentru „Trump Liberty Line”

Pregătirile pentru construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș, denumită „Trump Liberty Line”, avansează. Săptămâna trecută a fost…

23 de ore ago

De ce tot mai mulți moldoveni aleg parfumurile arăbești

Dacă în urmă cu câțiva ani un parfum cu note de vanilie, scorțișoară sau lemn…

23 de ore ago

Avertisment de la Berlin: Rusia ar putea avea ambiții și asupra Republicii Moldova

Rusia ar avea ambiții care depășesc războiul din Ucraina și ar putea viza și alte…

24 de ore ago

Un an de SEPA: Moldovenii și companiile au economisit 16,4 milioane de euro, potrivit BNM

Cetățenii și companiile din Republica Moldova au economisit aproximativ 16,4 milioane de euro la transferuri…

o zi ago