fbpx

video | Se dădeau drept angajați ai băncilor pe Viber, iar apoi sustrăgeau bani de pe card. Două persoane – reținute

Polițiștii și procurorii au destructurat un grup infracțional specializat în sustragerea banilor de pe cardurile bancare a cetățenilor. Suspecții au săvârșit peste 40 extrageri de pe conturile bancare a mai multor persoane, prejudiciul cauzat părților vătămate ridicându-se la un milion de lei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cum arată schema infracțională a suspecților?

Aceștia apelau cetățenii prin aplicația „Viber”, prezentându-se drept angajați ai băncii. Sub pretextul să îi apere de o fraudă, câștigau încrederea posesorului cardului, care, îi dicta datele și codurile la telefon, astfel oferindu-le escrocilor posibilitatea să le sustragă mijloacele financiare.

După sustragerea banilor de pe cardurile bancare a lecetățenilor, suspecții le transferau pe conturile lor sau prin intermediul portmoneelor crypto-valutare erau convertiți în cryptomonede „Bitcoin” și „Litecoin”.

Suspecții, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, pe parcursul anului 2020 până în prezent, au săvârșit peste 40 extrageri de pe conturile bancare a mai multor persoane, prejudiciul cauzat părților vătămate ridicându-se la circa un milion de lei. La fel s-a stabilit că, coordonatorii acestor infracțiuni se află în detenție în penitenciarele din Republica Moldova și la moment se petrec măsuri în privința acestora.

De asemenea, au mai fost efectuate cinci percheziții, unde au fost depistate și ridicate telefoane mobile, înscrisuri de ciornă și carduri bancare.

Doi bărbați au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Aceștia riscă de la 8 la 15 ani de închisoare.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button