video | „Să nu mai nimerească Moldova pe mâinile opoziției incompetente”. Vlad Plahotniuc a mers la secția de votare, însoțit de feciorul său

Liderul democraților a votat în această dimineață, în jurul orei 7:30. Acesta a mers împreună cu feciorul său la secție și a evitat să își exercite dreptul de cetățean în fața presei, așa cum au făcut colegii săi de partid. Ulterior, PDM a emis un comunicat și a publicat un filmuleț cu declarația lui Vlad Plahotniuc.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Am votat pentru Partidul Democrat, am votat pentru unicul partid care, prin ordinea şi disciplina aduse în instituţii şi în ţară, prin politicile economice promovate, a reuşit să aducă în bugetul ţării cu 15 miliarde de lei mai mult decât au făcut-o guvernările precedente”, a declarat Plahotniuc.

În același timp, democratul a menționat că, în cazul în care opoziția va ajunge la guvernarea, toate proiectele PDM vor fi stopate.

Citește și:

video | „Astăzi avem nevoie de dragoste în plus pentru țara asta”. Andrei Năstase a mers la secția de votare împreună cu familia

video | Constantin Țuțu, cu scandal la alegeri. Și-ar fi fotografiat buletinul de vot, lucru interzis de legislație

video | A pus ștampila în dreptul Partidului Democrat. Andrian Candu: „Am votat pentru ca faptele bune să continue”

video | „Eu am votat pentru echipa noastră, pentru echipa PD”. Premierul Pavel Filip și-a exercitat dreptul la vot

Marina Tauber a votat: „Primul pas spre victoria Partidului Politic ȘOR a fost făcut”

video | Primul lider de partid care a mers la vot. Dorin Chirtoacă: „Să o luăm de la capăt și să construim pas cu pas unirea”

foto | Moldovenii își aleg astăzi deputații. Cine este primul cetățean al Moldovei care și-a exercitat dreptul la vot, fiind în Japonia?

Victoria Laur

Recent Posts

Fără TikTok, Instagram și Facebook până la 13 ani? Comisia Europeană a adoptat propunerea cu noi restricții

Comisia Europeană a adoptat joi actul numit EU Kids Act care interzice marilor rețele sociale…

7 minute ago

Rusia ar fi folosit AI pentru spionaj, dezinformare în R. Moldova și dezvoltarea unor roiuri de drone. Dezvăluirile unui raport Anthropic

Cel mai recent raport al companiei Anthropic privind utilizarea abuzivă a modelului său de inteligență…

29 de minute ago

Limba română, recunoscută oficial în sistemul educațional din Illinois. Elevii vor putea obține credite de liceu

Copiii moldovenilor stabiliți în zona Chicago, Statele Unite, vor putea obține credite de liceu pentru…

59 de minute ago

video | Ce s-a ales de donația de 100 de mii de euro făcută de Maia Sandu satului natal. Proiectele realizate și cele planificate

O bibliotecă renovată, o bucătărie modernizată, acoperiș nou la biserică și un parc fotovoltaic în…

2 ore ago

„Trebuie să ne pregătim pentru 40”: Prețurile la carburanți vor continua să crească, avertizează Adrian Băluțel

Prețurile la carburanți ar putea continua să crească, iar autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv…

2 ore ago

Mai mulți beneficiari și un buget mai mare pentru compensații. Ce spune Marcel Spatari despre ajutorul pentru iarnă

Bugetul pentru compensațiile acordate în sezonul rece va fi comparabil cu cel de anul trecut…

2 ore ago