fbpx

video | S-a plâns de mai multe ori că este hărțuită, dar s-a ales cu un dosar penal. O tânără din capitală susține că este șantajată cu pușcăria

O tânără din Chișinău susține că s-a ales cu un dosar penal după ce s-a plâns organelor de drept că este hărțuită. Aceasta a filmat un video în care relatează prin ce a trecut în ultima perioada.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Constanța povestește că a fost urmărită, bătută, amenințată și chiar sechestrată de un individ. Aceasta a încercat să obțină ordonanță de protecția de la Judecătoria Centru de două ori, dar solicitările i-au fost respinse. Potrivit ei, atunci când a cerut ajutor, aceasta a depus probe și a prezentat mărturii.

Totodată, activista spune că acum câteva zile la ușa mamei ei au bătut violent doi necunoscuți. Aceștia erau îmbrăcați în civil, s-au prezentat drept ofițeri ai poliției și ar fi venit să o rețină deoarece în luna august au fost eliberate trei ordonanțe pe numele ei.

 „Vorbesc din numele unei femei, unei victime care a fost transformată în agresor. Eu, care am avut nevoie de protecția statului. Eu, care îi achit impozite, sunt incriminată și șantajată cu pușcăria și amendă de zeci de mii de lei. Toată mașinăria și tot sistemul este acum împotriva mea și se autoprotejează. În locul meu poate fi oricine dintre voi”, spune tânără.

Constanța speră ca oamenii să fie solidari, iar mesajul ei să ajungă inclusiv la procurorul general, „pentru că abuzurile în Republica Moldova trebuie încetate”. 

Articole asemănătoare

Back to top button