fbpx

video | Revoltă la Vocea Ucrainei după desemnarea câștigătorului. Internauții sunt indignați de rezultate și susțin că este cel mai rău sezon din istorie

Din cauza situației pandemice create la nivel mondial, organizatorii concursului muzical Vocea Ucrainei au decis ca finala și superfinala show-ului să aibă loc în aceeași seară. Câștigător a fost desemnat Roman Sasancin, din echipa Tinei Karol.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Participanții au evoluat pe scenă fără prezența antrenorilor și a spectatorilor, însă fiecare moment muzical a fost urmărit online. Astfel, în urma televotingului a câștigat discipolul Tinei Karol, Roman Sasancin.

Aceasta nu este prima victorie din palmarezul lui Roman. Tânărul a câștigat sezonul doi al show-ului Vocea Ucrainei Copii.

După anunțarea învingătorului, internauții și fanii show-ului s-au revoltat deoarece prezentatorii nu au prezentat datele colectate, ci doar au spus cine a câștigat. Aceștia consideră că rezultatele au fost trucate.

Vă reamintim că Roman Sasancin a fost inițial în echipa lui Dan Balan, însă a fost eliminat la etapa knockout-urilor. Totuși, Tina Karol a considerat că tânărul are potențial pentru a merge mai departe, astfel că l-a salvat de la eliminare.

Favoriții sezonului zece au fost Indira Edilbaeva, din echipa lui Balan și Erlan Baibazarov, din echipa lui Potap și a Nastei Kamenskih.

Articole asemănătoare

Back to top button