video | Reguli noi pentru parcări: Parlamentul urmează să examineze un proiect de lege
Autoritățile pregătesc introducerea unui cadru legal unitar pentru gestionarea parcărilor auto din Republica Moldova. În această săptămână, în Parlament urmează să fie înregistrat un proiect de lege care să stabilească modul în care parcările sunt amenajate, administrate și utilizate pe teritoriul țării. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, în cadrul ședinței operative din 24 noiembrie.
Edilul afirmă că domeniul parcărilor funcționează în prezent fără reguli clare și fără o instituție responsabilă, ceea ce blochează implementarea unor servicii moderne, inclusiv a parcărilor cu plată.
„Acest segment trebuie să fie reglementat prin lege, astfel încât să fie stabilite prin lege statutul, cadrul juridic, principiile, misiunea, atribuțiile, drepturile, obligațiile, precum și modul de organizare, amenajare, funcționare, administrare și utilizare a parcărilor și parcajelor auto pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat Ion Ceban.
Primăria Chișinău susține că a amenajat sute de locuri de parcare, însă nu există baza legală necesară pentru funcționarea lor după modelul țărilor europene. „Nu este clar în ce mod pot funcționa aceste parcări cu plată, cine gestionează întregul proces – de la mecanismele de plată și stabilirea tarifelor, până la încasarea banilor și aplicarea amenzilor”, a precizat Ceban.



