video | Povestea emoționantă a unui bărbat de succes, care s-a infectat cu HIV/SIDA, consumând droguri de mic: Mi se ruina viitorul

Ruslan Poverga este președintele Asociației Obștești „Inițiativa pozitivă” și s-a alăturat campaniei #COOLtivămSănătatea. El povestește despre cum s-a infectat cu HIV/SIDA și cum reușește să ducă o viață normală.
Totodată, bărbatul oferă câteva sfaturi pentru cei care trec printr-o experiență la fel de dificilă.
„Întâmplarea a fost astfel, că la 15 ani am făcut cea mai mare greșeală din viața mea. Am început să întrebuințez droguri. Firesc, ca la toți oamenii care încep să folosească droguri, au apărut anumite urmări. Cele mai grave dintre ele au fost faptul că se ruina viitorul, erau distruse relațiile cu rudele și prietenii și, desigur, probleme de sănătate: Hepatita C și HIV”, spune Ruslan Poverga.
Ruslan susține că în astfel de situații complicate noi toți luam decizii: sau lași mâinile în jos și cedezi, adică mergi după cum te duce valul, sau lupți pentru viața ta.
„Eu am hotărât să lupt pentru viața mea. Din fericire, am reușit să depășesc dependența de droguri, dar au rămas probleme legate de sănătate. Astăzi, grație tratamentului profilactic anti-retro viral, niște pastile pe care le administrez, eu nu doar ca nu mă pregătesc de moarte, eu mă pregătesc pentru o viață normală, fericită și deplină”, mai zice Ruslan.