fbpx

video | Povestea actriței moldovence care strălucește în lumina reflectoarelor de la Hollywood

Silvia Busuioc, o actriță originară din Republica Moldova, care strălucește în lumina reflectoarelor de la Hollywood, Statele Unite ale Americii, și care se bucură de colaborări de succes în Germania, Elveția, Italia. Nu a fost ușor, a muncit din greu, iar acum își povestește cu mândrie istoria. „Jumătate de viață am trăit-o în Moldova, la Chișinău, iar cealaltă jumătate – în Italia, Marea Britanie și SUA”, povestește Silvia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-un interviu pentru Realitatea.md, Silvia a răscolit prin amintiri și a povestit despre primii ani în Italia, dar și despre provocările la început de drum. Actualmente, moldoveanca locuiește în Marea Britanie.

„A fost foarte greu la început. Eram într-un oraș mic în Italia, acolo unde localnicii din orașe mai mici nu se uită bine la emigranți. Este și mai greu când nu cunoști limba, iar la final de an urmează să susții examenul de Bacalaureat… La facultate însă a fost mult mai ușor, o altă energie și cu tineri din diferite țări. La sigur, m-am simțit mult mai bine”, spune Silvia.

În 2012, după ce a absolvit Universitatea din Milano, Silvia a fost acceptată la Actors Studio la Hollywood, o organizație non-profit destinată actorilor profesioniști, regizorilor și scenariștilor.

Lista unor filme în care s-a filmat Silvia Busuioc

Anul 2013 – Silvia Busuioc s-a filmat în serialul italian „Fuoriclasse”, în care interpreta rolul ‘Galina’, o fata din Ucraina, în căutarea surorii sale în Italia. Serialul a fost difuzat în martie 2014 și a devenit un succes, fiind lider de episoade în prime time pe Rai 1 și a înregistrat mai mult de 6 milioane de telespectatori cu fiecare episod.

Anul 2016 –  moldoveanca joacă în filmul istoric „Gotthard”, care spune povestea minerilor ce au construit cel mai lung tunel feroviar de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Filmul, care poartă numele tunelului Gotthard, a fost regizat de Urs Egger şi este o producţie între Austria, Germania şi Elveţia.

Anul 2016 – rol în filmul „Untitled” în regia lui Chris Loizou. Producţia a fost lansată în anul 2016, deoarece participă la Festivalul de Film de la Berlin, Germania. Tot în 2016, aceasta apare și în comedia românească „Selfie-2” în regia Cristinei Iacob.

Anul 2017 – Silvia apare alături de Michael Fassbender, Rebecca Ferguson, premiul oscar J.K. Simmons în filmul „The Snowman” regizat de Tomas Alfredson. Filmul a fost distribuit de Universal Pictures.

Silvia a avut un rol episodic în serialul „Lethal Weapon”, difuzat pe FOX, dar și în renumitul serial de comedie „Veep”, o producție HBO, premiată cu peste 20 de distincții.

Basarabeanca mai spune că a bătut multe drumuri până a se stabili în Italia, de unde a pornit cariera de succes, iată de ce… „Este bine ca și Moldova să facă parte din Uniunea Europeană”, spune Silvia Busuioc.

„Eu, de când eram în Moldova, la școală, mereu am visat să merg în Europa, să studiez. De fapt, visul meu era să studiez în Londra. Soarta m-a dus spre Italia. Este bine ca și Moldova să facă parte din Uniunea Europeană. Nu vreau să fie atâtea hotare, atâta birocrație. Probabil, dacă UE își va deschide brațele pentru Moldova, mai puțini tineri vor pleca din țară”, a mai adăugat actrița moldoveancă.

Articole asemănătoare

Back to top button