video | Mesaj de felicitare în limba română din partea SUA pentru R. Moldova, de Ziua Independenței

Cu prilejul Zilei Independenței, Republica Moldova a fost felicitată de Statele Unite ale Americii printr-un mesaj adresat cetățenilor de către Chargé d’Affaires Nick Pietrowicz. Diplomatul american a vorbit în limba română.
„La mulți ani, Republica Moldova! Sunteți un exemplu de demnitate și reziliență, iar Statele Unite se mândresc să fie alături de voi”, a transmis oficialul american.
Republica Moldova marchează astăzi 34 de ani de la proclamarea Independenței, votată de Parlament la 27 august 1991. Ziua va începe la ora 09:00 cu depuneri de flori la monumentul „Maica Îndurerată” din Complexul Memorial „Eternitate”, urmate, la ora 10:00, de un omagiu la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
Maia Sandu a transmis un mesaj adresat fiecărui cetățean, în care a evocat unitatea, munca și curajul care dau sens prezentului și viitorului țării.
Totodată, Inspectoratul General al Poliției (IGP) atrage atenția că pe 27 august ar putea fi organizate acțiuni provocatoare menite să perturbe ordinea publică. Autoritățile solicită cetățenilor să nu se lase atrași în astfel de scenarii, orchestrate de persoane care promovează interesele Moscovei.