foto | Bandă nouă de întoarcere pe viaductul dintre Centru și Botanica

Primăria Municipiului Chișinău anunță finalizarea lucrărilor de construcție a benzii de întoarcere din intersecția străzii București cu bulevardul Dacia, una dintre cele mai aglomerate zone ale capitalei.
Noua bandă, cu o suprafață de aproximativ 750 m², a fost amenajată și asfaltată, fiind dotată cu indicatoare rutiere și marcaje conform proiectului.
Municipalitatea precizează că intervenția a fost necesară pentru fluidizarea circulației la acest nod rutier, unde zilnic se formează ambuteiaje majore.