video | La radiourile rusești a răsunat un „apel fals” al lui Putin care anunța „mobilizarea generală”
Un apel fals al lui Putin privind „mobilizarea generală” și legea marțială în regiunile de frontieră a speriat rușii. Adresarea ar fi fost difuzată la radio în regiunile Rostov, Belgorod și Voronej.
„Ruși, concetățeni, frați și surori. Astăzi, la ora 4 dimineața, trupele ucrainene înarmate de blocul NATO, cu acordul și sprijinul Washingtonului, au invadat teritoriul regiunilor Kursk, Belgorod și Breansk. Polițiștii de frontieră și forțele noastre armate oferă o respingere demnă forțelor superioare ale agresorului. Pe teritoriul regiunilor Kursk, Belgorod, Breansk, legea marțială a fost introdusă prin decretul meu. Tot astăzi voi semna un decret privind mobilizarea generală, deoarece pentru a învinge un inamic periculos și insidios, va trebui să unim toate forțele Federației Ruse. Rog locuitorii din regiunile Kursk, Belgorod, Breansk să evacueze teritoriul, respectând ordinea și calmul, să urmeze cu strictețe ordinele administrațiilor militare locale, să-și părăsească locul de trai într-o manieră organizată pentru a-și salva viețile și permite armatei ruse să apere pământul rus de naziștii ucraineni. Inamicul va fi învins, victoria va fi a noastră”, a răsunat la radio, potrivit meduza.
Autoritățile din regiuni au numit „apelul” un fals, creat cu scopul de a semăna panică în rândul populației.
Dmitri Peskov, secretarul de presă al lui Vladimir Putin, a declarat că Kremlinul este conștient de piratarea posturilor de radio și că controlul a fost deja restabilit.