fbpx

video | În fața camerei, ca la spovedanie: O femeie mărturisește că i s-ar fi dat 500 de lei pentru a sta în fața Curții Constituționale

Mai mulți oameni s-au adunat în fața Curții Constituționale în aceste zile, în semn de protest. Deși unii știu foarte bine care este scopul manifestației, alții se mai încurcă în declarații când sunt întrebați de reprezentanții presei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oamenii ar veni în jurul orei 11:00 și ar sta în preajma instituției timp de 12 ore, pentru ca la final să fie remunerați cu 500 de lei pentru o zi. Cei care monitorizează mulțimea, ar primi și câte 50 de euro. Potrivit Jurnal, procesul ar avea loc prin rotație: unii vin, alții pleacă.

O femeie, venită de la Căușeni, a fost destul de deschisă cu jurnaliștii și a spus că ar fi primit 500 de lei pentru a sta în fața Curții Constituționale. Conform spuselor acesteia, remunerarea ar veni din partea Partidului Politic Șor. Cu toate acestea, reprezentanții formațiunii neagă că ar fi plătit oamenii și spun că acest lucru este o provocare.

Femeia a zis că a venit la Chișinău cu un autocar, alături de alți 30 de oameni. Ea a mai adăugat că banii îi vede abia seara, când se întoarce acasă la ora 23:00.

„Este suficient. Ne ajunge. Mulțumim. Banii îi primim seara. Mai întâi mergem la protest după care ne dau banii. Au venit vreo 30 de oameni. Au umblat prin sate… Am mai fost și tot 500 am primit. Până acum am 500. Ieri am fost prima zi și am venit și astăzi”, a zis femeia.

Articole asemănătoare

Back to top button