video | Iarna „își face de cap” la New York. Peste 4000 de zboruri au fost anulate, iar soldații sunt mobilizați pentru deszăpezire

Iarna își face de cap în SUA. Autoritățile din statul american New York au declarat stare de urgență după ce regiunea a fost lovită de o furtună de zăpadă.
Circa 4000 de zboruri au fost anulate sau au avut întârzieri din cauza condițiilor meteo. În același timp, autoritățile au mobilizat aproximativ 300 de soldați ai Gărzii Naționale ca să ajute la deszăpezire, relatează presa străină. Totodată, unele surse transmit că în urma condițiilor vremii au decedat șapte persoane, iar instituțiile de învățământ au fost închise.
Fenomenul a început săptămâna trecută, înainte de Ziua Recunoștinței. Până acum, în unele regiuni stratul de zăpadă a ajuns la 30 de centimetri. Potrivit meteorologilor, ninsorile vor continua până la mijlocul săptămânii.