video, foto, update | Dronă descoperită în raionul Sîngerei, pe motocultorul unui cetățean. Detalii de la poliție
(update) Drona găsită sâmbătă pe un deal din apropierea localității Pepeni, raionul Sîngerei, a fost adusă astăzi în sat de către cei doi bărbați care au dezmembrat-o inițial, fără ca incidentul să fie raportat autorităților.
Potrivit Poliției, oamenii legii au intervenit la fața locului pentru verificări suplimentare, după ce au aflat că aparatul a fost transportat și manipulat fără aviz oficial.
În urma evaluării, s-a confirmat că este vorba despre o dronă fără pilot de tip Gerbera, un dispozitiv folosit pentru inducerea în eroare și simularea unor atacuri. Acest model poate fi utilizat atât ca mijloc improvizat de lovire, cât și pentru observare, supraveghere și identificarea sistemelor de apărare antiaeriană.
Toate componentele dronei, motorul și restul pieselor demontate sâmbătă, au fost găsite la domiciliul unuia dintre bărbați.
Poliția precizează că dispozitivul nu conținea explozibil și nu a prezentat pericol pentru populație.
Știrea inițială:
În satul Pepeni (Sîngerei) a fost găsită o dronă. Aparatul de zbor era transportat pe motocultorul unui locuitor al comunei. Anunțul a fost făcut de către primarul localității, Oleg Cernei.
Primarul localității a anunțat poliția. Oamenii legii au identificat bărbatul care a găsit, sâmbǎtǎ, drona, pe un deal din apropierea localitǎții, iar astǎzi acesta a decis să transporte obiectul acasă, fără a anunța autoritățile.
Specialiștii Secției Tehnico-Explozivǎ a Poliției urmează să o examineze în condiții speciale pentru a stabili caracteristicile și eventualele riscuri asociate.
Poliția amintește:
– Nu atingeți și nu încercați să transportați drone căzute sau obiecte similare;
– Păstrați distanța față de drona descoperită până la sosirea autorităților;
– În cazul identificării unor obiecte similare, anunțați imediat Poliția prin 112;
– Evitați manipularea obiectelor necunoscute pentru a preveni orice risc potențial.



