video | Filmul premiat cu Oscar, care arată cum Putin „intră în școli și în mințile copiilor”, a fost prezentat la Chișinău
Statueta „Oscar” a ajuns la Chișinău. Aceasta a fost adusă de co-regizorul documentarului „Domnul Nimeni împotriva lui Putin”, Pavel Talankin. Filmul, realizat pe baza unor imagini filmate în secret într-o școală din Rusia, arată cum propaganda Kremlinului și războiul declanșat împotriva Ucrainei influențează sistemul educațional și viața comunităților locale.
Talankin, inclus de autoritățile ruse pe lista „agenților străini”, a declarat într-un interviu pentru NewsMaker că în Rusia este reînviat cultul personalității lui Stalin, iar Vladimir Putin „intră în școli și se infiltrează în mințile copiilor”. Regizorul a mărturisit că, în actualul context politic, revenirea în Rusia este dificilă.
Participanții la proiecția de la Chișinău au spus că documentarul le-a oferit o perspectivă rară asupra realităților din interiorul sistemului educațional rus, iar prezența regizorului și a statuetei „Oscar” a făcut experiența și mai emoționantă. O spectatoare a povestit că, în ultimii ani, și-a pierdut aproape complet interesul față de ceea ce se întâmplă în Rusia, însă a decis să vină la proiecție și a rămas impresionată de film.
La finalul evenimentului, Pavel Talankin a oferit publicului posibilitatea de a vedea de aproape statueta „Oscar” și de a face fotografii cu aceasta. Proiecțiile gratuite ale documentarului vor continua pe parcursul lunii iunie, cu sprijinul Uniunii Europene și al Ambasadei Danemarcei în Republica Moldova.



