fbpx

video | Exploata sexual adolescente și le droga, printre victime – o minoră de 12 ani. Un bărbat a fost reținut

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță reținerea unui individ bănuit de exploatarea sexuală a unei copile de la vârsta de 12 ani și altor adolescente, unele fiind drogate în prealabil.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Una din modalitățile prin care bărbatul făcea cunoștință cu victimele era în contextul conducerii de către acesta a mașinii noaptea în Chișinău, după care le propunea să vină la el acasă (în locuințe închiriate), unde le punea la dispoziție droguri; iar în unele cazuri fetele erau chiar violate.

Faptele acestuia au început din 2019, iar până în prezent oamenii legii investighează infracțiunea chișinăuianului cu vârsta de 42 de ani în privința a trei adolescente. În diferite perioade de timp, acesta închiria mai multe locuințe în Chișinău, unde ademenea adolescentele să întrețină relații sexuale și să consume substanțe narcotice. Totuși, în unul din cazuri, o adolescentă l-a înregistrat, iar ulterior colectării probatoriului suplimentar, oamenii legii l-au reținut.

În timpul perchezițiilor, de la bărbat au fost ridicate droguri, care urmează să fie supuse expertizării Procurorii PCCOCS precizează că acesta a fost anterior judecat pe diverse infracțiuni între anii 1999 – 2002, precum furt și jaf și a fost cercetat penal și pentru infracțiuni similare celei comise acum.

Ulterior reținerii acestuia, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana). Investigațiile penale privind faptele bărbatului arestat continuă, timp în care acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Articole asemănătoare

Back to top button