fbpx

video | Dronele „îndeamnă” oamenii să plece acasă, iar moscheele sunt închise. Un moldovean stabilit în Dubai, despre măsurile arabilor pe timp de epidemie

Cu două persoane decedate și 52 tratate, dintr-un total de 333 de cazuri de infectare, Emiratele Arabe Unite au stabilit mai multe restricții și strategii pentru a proteja oamenii de pandemia de coronavirus. Unele dintre aceste reguli se regăsesc și în alte țări, însă altele nu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Un moldovean stabilit în orașul Dubai a povestit, pentru ZUGO, care este atitudinea autorităților față de cetățeni sau turiști, cât și viceversa, pe timp de epidemie. Dacă pe străzile Chișinăului au patrulat mai multe mașini de luptă cu militari înarmați, pe cele din Dubai au fost lansate drone informative, care se apropie de oameni și le comunică să plece acasă, pentru a se autoizola.

Foto: The Arab Weekly

„Trăiesc în Emirate de mai bine de patru ani și aici m-am simțit în siguranță din prima zi. Totul este legal și respectat. Când am revenit din Moldova, câțiva responsabili așteptau la ultima ieșire a pasagerilor. Toți treceam printr-un hol care era supravegheat de camere termice. Așa că, dacă erai detectat cu febră – erai imediat oprit și tot atunci testat. Aici sunt cele mai avansate spitale, dotate cu cele mai performante aparate, de aceea – dacă ești diagnosticat cu noul coronavirus – ești tratat corespunzător și gratuit, așa cum ar trebui să fie, cred, peste tot în lume.

Aici totul se dezinfectează, chiar și străzile. De asemenea, sunt reduceri la toate serviciile comunale. Eu am mașina luată în credit, dar pot să întrerup plata pentru o lună, fară a achita procente adăugătoare. Deci, dacă ai un job stabil te simți în siguranță. Autoritățile doresc să stabilizeze situația cât mai repede, deoarece este o țară turistică și acum economia este afectată”, ne-a comunicat conaționalul.

Tot el mai spune că 99% dintre cetățenii Emiratelor duc cont de toate legile impuse de autorități, „un fel de respect legal”. Cele mai multe încălcări, însă, sunt făcute de turiști. În aceste cazuri, oamenii sunt sancționați aspru și pot primi pedeapsă cu închisoarea.

Iată ce restricții și facilități au locuitorii de acolo pe timp de epidemie:

  • Cabinetul EAU a aprobat un pachet total în sumă de 126 de miliarde de dirhami (34,305,270,300 de miliarde de dolari), sprijin oferit pentru impactul coronavirusului. De asemenea, banca centrală a EAU a aprobat pe 14 martie un pachet în sumă de 100 de miliarde dirhami (27,226,405,000 de miliarde dolari) pentru a compensa încetinirea economiei;
  • Pe 23 martie toate mall-urile au fost închise pentru două săptămâni. Rămân deschise doar marketurile alimentare mici și farmaciile;
  • Toate zborurile sunt oprite spre și dinspre EAU. Regimul de vize la fel;
  • Restaurantele pot face doar comenzi online;
  • La fel, de pe 23 martie, este interzis ca în mașină să fie mai mult de trei persoane;
  • Plajele, parcurile publice și toate atracțiile turistice sunt închise;
  • În tradiția islamică, musulmanii sunt chemați să îndeplinească cinci rugăciuni congregaționale pe zi – Fajr, Dhuhr, Asr, Maghrib și Isha. Mulți musulmani cred că aceasta este prima dată când țările islamice au suspendat rugăciunile congregaționale și că muezzinii au fost nevoiți să înlocuiască penultima parte a adanului – „Hayya Alasalah” (veniți la rugăciune), cu „Al Salat Fi Beyootikum” (rugați-vă acasă). De asemenea, vinerea este ziua în care are loc cea mai mare rugăciune, zi când toate moscheele sunt arhipline, acum – însă – a fost luată decizia de a fi anulată temporar pentru a nu răspândi virusul;
Foto: US News & World Report
  • Cei care trebuie să-și înnnoiască registrația mașinii o pot face deja de acasă, online;
  • Toți cei care vin de peste hotare, obligatoriu, stau în carantină timp de 14 zile;
  • EAU cheamă toți cetățenii și studenții de peste hotare acasă, în scopul de a nu fi stopați sau de a sta în carantină în alte țări. De asemenea, cetățenilor care vin de peste hotare li se oferă hotel separat de carantină pentru a nu răspândi virusul membrilor familiei;
  • Sunt interzise toate petrecerile, nunțile, fie ele și acasă;
  • Toate farmaciile deja fac livrare la domiciliu;
  • Se folosesc pulverizatoare comprimate cu aburi și aparate performante de dezinfectat, pentru a steriliza majoritatea străzilor, ascensoarelor, ușilor și scaunelor publice;
Foto: ARAB NEWS
  • Instituțiile de învățământ sunt închise și se oferă lecții cu profesorii online, pentru a însuși tot materialul necesar;
  • Înainte de a fi închise, mall-urile erau și ele dotate cu aparate termale și dezinfectante lichide pentru toți care intră;
  • Supermarketurile la fel dezinfectează nonstop ușile, butoanele ascensoarelor și toate obiectele atinse de oameni permanent;
  • Metroul din Dubai, care este accesat în fiecare zi de aproximativ 650.000 de oameni, este dezinfectat înainte de fiecare călătorie. Deci aproximativ o oră și 30 de minute, la fiecare călătorie, se face dezinfecție. De asemenea, se menține distanța socială;

  • Toate operațiile chirurgicale care nu sunt urgente sunt amânate pentru a utiliza toate resursele umane și tehnice pentru combaterea coronavirusului;
  • Dacă oamenii au credite de la banci, atunci sunt stopate pentru următoarele două-trei luni, în dependență de bancă;
  • Se fac 10% reducere la serviciile comunale;
  • Polițiștii patrulează pe străzi și îndeamnă oamenii să plece acasă, prin difuzoare. Se folosesc și drone;

  • Sunt suspendate o mulțime de amenzi, se fac reduceri la tarife, costuri de întreținere, taxe anuale, taxe de transport, de cazare, de turism. Deci sunt alocate milioane de dolari pentru a proteja cetățenii și toate business-urile.
Informația a fost colectată din sursele media locale și declarațiile moldoveanului, precizate din sursele oficale ale Emiratelor Arabe Unite.

CITEȘTE ȘI:

Totul despre pandemia de coronavirus! Focare, istoric, simptome, tratament, mituri și realități despre COVID-19 în lume și în Republica Moldova

Articole asemănătoare

Back to top button