video | Doi tineri pe trotinetă au lovit o mamă cu copilul ei chiar pe trotuar
O femeie care se deplasa cu un cărucior în care se afla copilul său a fost lovită de doi tineri care circulau pe o trotinetă electrică, chiar pe trotuar. Imaginile au fost publicate de soțul acesteia, expertul WatchDog, Șefan Bejan.
Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Imaginile arată cum cei doi tineri o izbesc pe femeie, iar aceasta cade împreună cu căruciorul în care se afla copilul.
Bărbatul a precizat că a sesizat oamenii legii.
„Soția și fetița mea au fost lovite astăzi de doi indivizi care se deplasau cu viteză pe o trotinetă. Din păcate, nu este primul caz de acest fel care se produce în Chișinău. Am sunat la poliție și mă aștept ca cei doi indivizi să fie pedepsiți exemplar”, a scris Ștefan Bejan pe Facebook.
Acesta a precizat că femeia a suferit doar câteva zgârieturi în urma incidentului.



