fbpx

video | Doi piloți moldoveni, ținuți ostatici sub pământ timp de trei ani și jumătate, au fost eliberați. Dodon: „Maxim într-o săptămână o să-i aduc acasă”

În 2015, trei piloți moldoveni, care transportau 18 militari cu un elicopter de tip Mi-17, au fost atacați în Afganistan. Piloții au fost nevoiți să aterizeze de urgență, iar când au ajuns la sol, unul dintre moldoveni a fost omorât de talibani, iar ceilalți doi au fost luați ostatici.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conaționalii noștri au fost ținuți în captivitate sub pământ până acum două zile, când au fost eliberați. Într-o conferință de presă, șeful statului a menționat că cei doi moldoveni se află în prezent la Moscova, unde primesc îngrijirile medicale necesare. De asemenea, președintele a spus că, în decurs de o săptămână, va merge personal și-i va aduce acasă.

„Cu două zile în urmă, concetățenii noștri au fost recuperați din plen și au fost transportați la Moscova. Starea sănătății este destul de bună. Trei ani și jumătate au fost ținuți într-o groapă în pământ, nu au văzut soarele. Cetățenii noștri în sfârșit au fost eliberați. Vreau să mă adresez către rude, peste câteva minute aceste persoane o să vă contacteze.

Vreau să mulțumesc Federației Ruse. Ceea ce nu au putut face alții, voi ați făcut. Asta demonstrează relația Rusiei față de noi. Ei trei ani și jumătate au stat numai pe pâine și apă. Când a început consilierul meu să vorbească cu ei în limba moldovenească, aceștia au căzut în genunchi și au început să plângă. Îmi asum angajamentul că maxim într-o săptămână o să-i aduc acasă”, a spus Igor Dodon. 

Articole asemănătoare

Back to top button