fbpx

video | Dodon explică care este rolul său în lupta cu virusul COVID-19: „Sunt conducătorul care trebuie să suporte cetățenii la această etapă”

Întrebat de unul dintre cetățeni, în cadrul vlogului său, șeful statului a explicat de ce se implică președintele în lupta cu pandemia de coronavirus. Acesta spune că are legitimitate, deoarece a fost votat de cetățeni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acesta a menționat că ar putea sta acasă, alături de familie, și a precizat că îi este frică să nu își infecteze copiii dacă se va îmbolnăvi. Pe de altă parte, Dodon a declarat că trebuie să fie la prima linie, deoarece oamenii l-au votat și activitatea lui de acum nu ar avea nicio legătură cu viitoarele alegeri prezidențiale.

„Sunt conducătorul statului care are legitimitate, a fost votat direct de cetățeni și trebuie să suporte cetățenii la această etapă. Pentru mine ar fi mai simplu să stau lângă familie, dar am obligațiunea să stau în prima linie. Conlucrarea președintelui, premierului și speakerului este extrem de importantă”, a menționat Dodon.

CITEȘTE ȘI:

Dodon: La mijlocul lunii aprilie am putea avea circa 2000 de persoane infectate cu virusul COVID-19. Ce se va întâmpla în această situație?

Președintele Moldovei: Nu putem testa toată populația. E o sarcină de neîndeplinit

Articole asemănătoare

Back to top button