video | Dodon: „Dosarul privind finanțarea PSRM a fost intentat de regimul lui Plahotniuc pentru a șantaja formațiunea”
Dosarul cu privire la finanțarea externă a PSRM ar fi fost intentat de regimul lui Plahotniuc pentru a șantaja formațiunea. Cel puțin asta susține președintele Igor Dodon, potrivit căruia socialiștii sunt primii interesați să fie clarificată această situație.
Declarația a fost făcută șeful statului după ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate. Dodon a ținut să menționeze că, deși respectivul dosar a fost deschis în 2016 de șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, până în 2019 nu s-a făcut nimic în acest sens.
„În decembrie 2019, Morari a reluat acest dosar cu scopul de a se victimiza, înțelegând că noul procuror general va încerca să intre în detalii cu ce s-a ocupat Procuratura Anticorupție”, a subliniat șeful statului.
Ieri, în cadrul unei conferințe de presă de bilanț, Alexandr Stoianoglo a declarat că dosarul cu privire la finanțarea PSRM a fost reluat de conducerea PA doar sub presiuni majore politice realizate prin intermediul presei, în lunile noiembrie-decembrie 2019.



