fbpx

video | Costiuc a venit în Parlament cu un cadou pentru Grosu: „Există o bănuială că este din colecția lui Șor”

Schimb de replici cu tentă ironică a avut loc în plenul Parlamentului, după ce deputatul Vasile Costiuc i-a oferit președintelui Legislativului, Igor Grosu, o sticlă de vin despre care a spus că provine „din partea poporului georgian”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit lui Costiuc, gestul ar fi fost inspirat dintr-o presupusă discuție cu omologul lui Grosu din Georgia, care ar fi menționat relațiile bune dintre cei doi oficiali și întâlnirile în cadrul cărora ar fi degustat vinuri moldovenești și georgiene. „V-a transmis salutări și un cadou – o sticlă de vin, un „generalissimus”, domnule președinte”, a declarat deputatul în plen.

Igor Grosu a refuzat cadoul, invocând suspiciuni privind proveniența acestuia. „Din păcate, nu-l pot primi, pentru că există o bănuială rezonabilă că e din colecția lui Ilan Șor. De aceea, vă rog să-l luați și, împreună cu opoziția unită, să-l consumați”, a spus Grosu.

Articole asemănătoare

Back to top button