fbpx

Director nou interimar la Spitalul Clinic Bălți, după apariția imaginilor cu încăperi insalubre

Spitalul Clinic Bălți va avea un nou director interimar. Funcția va fi preluată de Vladimir Pașcaru, după ce actualul director interimar, Iurie Osoianu, a fost demis pe fondul scandalului izbucnit în urma publicării unor imagini care surprind condiții insalubre și starea avansată de degradare a unor încăperi din cadrul instituției.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Anunțul a fost făcut miercuri, la Bălți, de ministrul Sănătății, în cadrul unei ședințe cu angajații spitalului.

Potrivit autorităților, Vladimir Pașcaru va asigura interimatul la conducerea instituției medicale, după demiterea lui Iurie Osoianu.

De menționat că pe rețelele de socializare au fost distribuite imagini din spațiile în care sunt prelucrate legumele și fructele pentru pacienți, iar înregistrările au provocat reacții puternice în spațiul public. În imagini apar încăperi aflate într-o stare avansată de degradare, cu condiții considerate improprii pentru activitatea unui bloc alimentar dintr-o instituție medicală.

foto | Blocul alimentar al Spitalului Bălți ar putea fi închis temporar după imaginile publicate online. Cum explică instituția

Articole asemănătoare

Back to top button