fbpx

video | Cei patru astronauți amatori trimiși cu SpaceX au ajuns pe orbita terestră

SpaceX, compania lui Elon Musk, a lansat cu succes o misiune remarcabilă. Patru civili au ajuns pe orbita terestră și vor petrece trei zile în capsula Dragon, la aproape 600 km altitudine. Este un moment istoric pentru turismul spațial fiindcă, spre deosebire de zborurile suborbitale reușite de Bezos și Branson, vorbim de altitudini de 50 de ori mai mari și de trei zile de imponderabilitate, nu doar de câteva minute. Misiunea se numește Inspiration4, transmite hotnews.ro.

Echipajul, botezat Inspiration4 şi alcătuit dintr-un miliardar şi oameni obișnuiți fără vreo pregătire militară specială a decolat de la Kennedy Space Center din Florida într-o capsulă Dragon ataşată unei rachete SpaceX. Lansarea a avut loc la ora 20.02, de la baza 39A, Cape Canaveral, Florida (3:02 ora R. Moldova).

Altitudinea de 570 km este cu mai bine de 150 km peste cea la care se află Stația Spațială Internațională. Oamenii nu au mai ajuns atât de departe din 2009, de când o echipă a făcut reparații la telescopul Hubble.

În următoarele trei zile, echipajul va face de 15 ori înconjurul Pământului, timp în care va efectua câteva experimente ştiinţifice.

Echipajul Inspiration4 format din Jared Issacman, miliardarul în vârstă de 38 de ani care a iniţiat misiunea, Hayley Arceneaux, Sian Proctor şi Chris Sembroski s-a pregătit şase luni cu SpaceX pentru această misiune istorică.

SpaceX a trimis astronauți la Stația Spațială Internațională în 2020, iar în 2023 va trimite oameni în jurul Lunii, turiști care vor plăti multe zeci de milioane de dolari. SpaceX este evaluată la 74 miliarde dolari și are 10.000 de angajați. Scopul lui Musk este să trimită oameni pe Marte, iar pentru asta compania lucrează la un sistem spațial uriaș numit Starship care conține o treaptă numită Super Heavy și o a doua treaptă numită Starship.

În trecut, Elon Musk s-a declarat enervat că lumea nu înțelegea diferența dintre rachetele SpaceX și cele ale Blue Origin: Musk a ținut să sublinieze că Blue Origin nu ajunge pe orbită, ci zboară suborbital, în timp ce SpaceX ajunge pe orbită, de câteva ori mai departe decât sistemul New Shepard.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button