video | Cazul femeii care s-a plâns pe condițiile de internare de la Florești: Reacția directorului spitalului
O femeie a filmat condițiile în care este internată o copilă la spitalul din Florești, suferind de bronhopneumonie. Aceasta s-a plâns de starea în care arată salonul, defecțiunile de la baie, dar și de faptul că în încăpere este frig pentru o persoană care are febră.
UPDATE: În acest caz, a venit cu o reacție directorul spitalului – Valeriu Nichiforciuc, care a precizat că micuța bolnavă, acum 18 zile, a fost internată într-un spital din Chișinău cu aceeași febră. Acolo a fost testată la coronavirus, dar rezultatul a fost negativ.
„Femeia a fost internată ieri-seara cu micuța în secția de maladii contagioase de copii. Fetița avea febra de 39,40 grade Celsius. De urgență, azi-dimineață, ele au fost transferate în secția de supraveghere a persoanelor suspecte de coronavirus. În prezent fetița primește tratamentul necesar. Starea acesteia s-a ameliorat. Mâine după masă vor fi rezultatele testelor de laborator. Dacă rezultatele vor fi pozitive, fetița va rămâne în secția de supraveghere, dacă negative, va fi transferată în secția de pediatrie”, a declarat directorul pentru tv8.md.
„O treime din secția de maladii contagioase a fost deja renovată. În prezent se efectuează lucrări și în alte blocuri. Probabil că nu suntem unicii din republică”, a mai spus medicul, pentru sursa citată, precizând că nu va mai permite ca pacienții cu minori să fie internați în astfel de condiții.
Iată mesajul autoarei filmulețului:
„Miroase a rahat și la propriu, și la figurat, stimabil Guvern tehnocrat – în frunte cu președintele vostru. În salonul în care suntem internați pute a rahat, vă zic sincer! Secțiile alea frumoase și renovate stau închise iar copiii se tratează în condițiile pe care le vedeți!
Surorile medicale ne-au adus de pe undeva un calorifer pentru că li se făcuse milă de noi, e al naibii de frig, iar copilul cu bronhopneumonie e transpirat! Asta e crimă, „stimaț coleji”! Da, domnule Chicu, am pretenții! Nu glamour caut, dar sănătate… iar aici avem o antisanitarie totală! Despre ce tratament poate fi vorba?
Da, doamna Dumbrăveanu, noi vă lăsăm să vă faceți munca cu demnitate, pe care din păcate ați pierdut-o pe undeva prin indicațiile lui Dodon, dar noi avem dreptul măcar la o mică idee de demnitate, fiind simpli cetățeni Lăsați fețele de mioare și țapi ispășitori și începeți să spuneți adevărul pe care noi îl vedem, îl simțim, îl trăim!
Nu vă mai scremeți la cameră că faceți față și totul e bine! Nu e! Și pe lângă COVID mai sunt și alți pacienți care au nevoie de condiții decente, nu Glamouroase, domnule Chicu! Dodon, не по пацански fași tu, nu crezi? Ce ne oferiți nouă, să vi se întoarcă vouă înzecit!”, a scris femeia la descrierea videoului.
Încercăm să obținem în cel mai scurt timp o reacție a responsabililor vizavi de aceste declarații. (update: ZUGO a contactat responsabilii spitalului, însă aceștia nu ne-au răspuns la apel).
Amintim că un alt caz în care o pacientă se plânge de condițiile în care este internată a avut loc recent la Soroca. Atunci, Ion Chicu a venit cu o reacție: „Da, stimați concetățeni, sistemul medical în Moldova este în starea în care este. Culegem roadele atenției pe care statul a acordat-o acestui domeniu în ultimii 30 de ani, dar nu este sens acum de făcut live-uri glamuroase”.