fbpx

video | Cavcaliuc a invitat jurnaliștii să îi filmeze casa, apoi…. s-a răzgândit? Și-a arătat pantofii murdari de glod și a spus că nu are canalizare și gaz

Gheorghe Cavcaliuc a invitat, în timpul dezbaterilor de la TV8, jurnaliștii să îi filmeze locuința. Mai târziu, însă, acesta ar fi refuzat ca din echipa care îi va vizita casa să facă parte și un cameraman.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În timpul emisiei, când a fost întrebat despre imobile, Cavcaliuc a relatat că părinții lui au lucrat în Rusia și Italia mai mulți ani și au reușit să își construiască afaceri. Ulterior, el a invitat-o pe moderatoare emisiunii să vină să îi vadă casa.

„Dacă o să mergeți, pantofiorii dumneavoastră o să fie până la genunchi cu glod. Nu am nici lumină. Când a plouat dăunăzi, s-a stins lumina. Vă invit, după emisiune, la mine acasă, să vedeți cum trăiesc și să arătați și la oameni”, a spus Cavcaliuc.

Apoi, pe pagina emisiunii „Cutia Neagră de la TV8 a apărut un mesaj în care se anunța că liderul PACE ar fi refuzat ca din cadrul echipei de filmare să facă parte operatorul. „După ce în cadrul dezbaterilor a lansat o invitație pentru TV8 de a merge și a-i filma casa, Gheorghe Cavcaliuc, a refuzat ca din echipa de filmare să facă parte și un operator video, invocând că o invită doar pe moderatoarea dezbaterilor, Mariana Rață. Motiv pentru care – invitația nu a putut fi acceptată”, spun jurnaliștii.

De menționat este că în cadrul dezbaterilor s-au difuzat imagini cu locuința lui Cavcaliuc, realizate de la înălțime. Potrivit realizatorilor emisiunii, experții imobiliari spun că aceasta costă peste 150.000. În declarația de avere a politicianului, vila de 179,9 de metri pătrați are valoarea indicată de peste 228.000 de lei. Potrivit documentului, ea a fost dobândită în 2019, prin contract de donație.

În timp ce pe pagina TV8 a apărut mesajul despre faptul că filmarea nu va avea loc, liderul PACE a publicat pe pagina sa de Facebook un live în care arată un drum cu noroi și pantofii înglodați. El afirmă că Mariana Rață ar fi vrut să lase de înțeles că se teme de ceva, a acuzat-o de manipulare și a spus că locuința a fost surprinsă din unghiul care a plăcut presei, menționând că nu în localitate nu este canalizare și gaz. Ulterior, acesta a arătat în curte și în interiorul imobilului.

📣 „Electorala 2021” reprezintă o rubrică în care sunt publicate informații de prezentare a concurenților electorali la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, ideile lor, mesajele de campanie ce pot fi expediate de echipele concurenților electorali.  

Articole asemănătoare

Back to top button