fbpx

video | BCS a contestat la CC legea cu privire la limba română. Batrîncea: Trebuie de organizat un referendum

Deputații BCS au contestat marţi, 28 martie, la Curtea Constituţională legea prin care limba română a devenit oficială în Republica Moldova. Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a subliniat că Legea Supremă trebuie respectată și dacă guvernarea intenționează să o schimbe, trebuie să organizeze un referendum pentru a afla opinia oamenilor cu privire la subiectul respectiv.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Constituția nu poate fi modificată printr-o lege organică, votată cu o majoritate simplă în Parlament. În cazul dat, procedura constituțională de modificare a Legii Supreme a fost ignorată”, a menționat Batrîncea.

Batrîncea și-a exprimat speranța că judecătorii Curții Constituționale vor fi obiectivi în procesul de examinare a sesizării date și nu vor admite interpretări arbitrare ale Constituției, vor fi ghidați de Legea Supremă și nu de conjunctura politică. În caz contrar, această practică poate crea un pericol pentru independența și statalitatea Republicii Moldova.

Maxim Lebedinschi, membru al Comitetului Executiv al Partidului Socialiștilor, a subliniat că nu există așa-numita modificare „tehnică” a Constituției, pe care insistă majoritatea parlamentară. Orice modificare a Constituției este reglementată clar de Legea Supremă.

Decretul de promulgare și Legea care oficializează sintagma de „limba română” în legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituție, au fost publicate vineri, 24 martie, în Monitorului Oficial și au intrat în vigoare.
Astfel, în toată legislația națională, sintagma „limba română” va lua locul „limbii moldovenești”. Vor fi înlocuite și formulele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă.

Potrivit legii, în termen de 30 de zile de la intrarea acesteia în vigoare, Agenția Resurse Informaționale Juridice va asigura operarea schimbării în toate actele legislative, inclusiv în Constituție, iar în actele normative inferioare legii modificările vor fi operate de autoritățile publice cu competență de adoptare, aprobare sau emitere a respectivelor acte.

Legea care prevede înlocuirea sintagmei limbii moldovenești cu limba română în legislația țării a fost promulgată miercuri, 22 martie, de către preşedinta ţării, Maia Sandu. Şefa statului a menţionat că Republica Moldova, alături de alți peste douăzeci și șapte de milioane de oameni de pe glob, vorbim limba română, una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene.

Președinta țării este convinsă că limba română trebuie și poate să fie catalizatorul consolidării societăţii noastre, iar pentru aceasta ea trebuie să fie respectată şi, bineînţeles, să fie însuşită şi vorbită de către toţi cetăţenii noștri.

Amintim că în data de 16 martie, Parlamentul a votat un proiect de lege care prevede că în toată legislația Republicii Moldova, sintagma „limba română” va lua locul „limbii moldovenești”. Vor fi înlocuite și sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă”.

Articole asemănătoare

Back to top button