fbpx

video | A fost doborât recordul mondial pentru „cel mai bătrân câine din istorie”

Un câine din Portugalia în vârstă de 30 de ani a fost desemnat de Guinness World Records drept cel mai bătrân câine din lume, depășind un record care a rezistat aproape un secol, transmite digi24.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Bobi este un Rafeiro do Alentejo de rasă pură – o rasă care are o speranță medie de viață între 12 și 14 ani.

Vestea vine la doar două săptămâni după ce Spike Chihuahua, în vârstă de 23 de ani, a fost desemnat cel mai bătrân caine în viață.

Precedentul cel mai bătrân câine din istorie a fost Bluey din Australia, care a murit în 1939, la vârsta de 29 de ani și cinci luni.

Acest lucru a fost validat de baza de date a guvernului portughez privind animalele de companie, care este gestionată de Uniunea Națională a Veterinarilor, potrivit Guinness World Records.

Bobi și-a trăit toată viața alături de familia Costa în satul Conqueiros ce se situează în apropiere de coasta de vest a Portugaliei. La naștere a mai avut trei frați.

Leonel Costa, care avea la acea vreme opt ani, a declarat ca părinții săi aveau prea multe animale și au fost nevoiți sa provoace moartea precoce nedureroasă, însă Bobi a scăpat.

Leonel și frații săi au ținut secretă existența câinelui față de părinții lor, până când acesta a fost descoperit în cele din urmă și a devenit parte din familie, care îl hrănește cu aceeași mâncare pe care o consumă și ei.

„Între o conservă de hrană pentru animale și o bucată de carne, Bobi nu ezită și alege mâncarea noastră”, a declarat Costa.

În afară de o sperietură în 2018, când a fost spitalizat după ce s-a prăbușit brusc din cauza unor dificultăți de respirație, Leonel Costa spune că Bobi s-a bucurat de o viață relativ lipsită de probleme și crede că secretul longevității sale este „mediul calm și liniștit” în care trăiește.

Mama lui Bobi a trăit până la vârsta de 18 ani.

Timpul și-a pus amprenta asupra lui Bobi, care acum are probleme de mers și o vedere tot mai slabă. Leonel Costa a mai precizat că Bobi este „ultimul câine dintr-o lungă generație de animale” a familiei.

Guinness World Records și-a actualizat recordurile și a anunțat că Bobi nu este doar cel mai bătrân câine în viață, ci și cel mai bătrân câine în viață din toate timpurile.

Articole asemănătoare

Back to top button