fbpx

video | A exploatat sexual o minoră, pe care o primise să o „îngrijească”. Un bărbat din Chișinău, arestat

Un bărbat din Chișinău a fost reținut pentru exploatarea sexuală a unor adolescente, pe care le-ar fi adăpostit în apartamentul său, anunță Procuratura.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Faptele au început în 2022 în privința mai multor victime, cu vârsta de la 13 ani cu probleme de familie și care refuzaseră să mai stea acasă (cazuri fără unul sau fără ambii părinți, cu probleme de alcool). Potrivit sursei, bărbatul și-ar fi manifestat grija față de o copilă de 13 ani, pe care după ce ar fi primit-o în propriul apartament, i-ar fi asigurat alimentația și i-ar fi cumpărat și îmbrăcăminte. Totuși, din cele stabilite de oamenii legii, grija acestuia s-a dovedit a fi falsă, așa cum în schimb învinuitul ar fi început să întrețină cu ea relații sexuale, profitând de lipsa ei de alternativă.

Ulterior, învinuitul a început să înregistreze video cu victima și să le publice pe aplicația mobilă „Telegram.” Astfel, învinuitul ar fi exploatat-o pe copilă peste 40 de zile – perioadă în care acesta ar fi adăpostit și alte adolescente în situații vulnerabile, care fugiseră de acasă.

Totuși, în baza măsurilor speciale de investigații, oamenii legii i-au deconspirat aceste fapte de trafic de copii, după care l-au și reținut.

Ulterior, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), acesta a fost plasat în arest preventiv, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.

Acum, adolescenta locuiește într-un centru de plasament, la solicitarea procurorilor, iar cercetarea penală continuă.

Articole asemănătoare

Back to top button