fbpx

video 18+ | Poliția a stabilit identitatea suspecților care l-ar fi împușcat de 7 ori pe un afacerist moldovean, în propria curte

După mai multe investigații efectuate, polițiștii au stabilit identitatea suspecților care l-ar fi împușcat de 7 ori pe un om de afaceri din localitatea Stoianovca, raionul Cantemir. Cazul a avut loc pe 21 noiembrie 2018 și abia acum, oamenii legii au dat de urmele indivizilor. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit materialelor cauzei penale, victima, un bărbat de 43 ani, a inițiat afaceri în domeniul agriculturii de comun cu un alt bărbat de 38 ani, locuitor al aceleiași localități. Între cei doi au apărut mai multe divergențe legate de partajarea mijloacelor finaciare și a altor bunuri dobândite pe parcursul administrării afacerii.

Victima a fost amenințată de mai multe ori la direct și prin intermediul persoanelor terțe, iar la 21 noiembrie 2018, bărbatul a fost refuzat să iasă în stradă, fiind chemat de către un bărbat necunoscut. Ulterior, acesta a pătruns în ograda victimei și, dintr-o armă de tip revolver, a efectuat șapte împușcături în direcţia victimei. În urma leziunilor provocate, bărbatul a fost internat la spitalul raional Cantemir în stare gravă, fiind supus intervenției chirurgicale.

În urma măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, s-a stabilit că partenerul afacerii a apelat la alt bărbat de 49 ani, care la moment își ispășește pedeapsa cu privațiune de libertate pentru comiterea unei infracțiuni analogice, care la rândul său i-a făcut legătură cu un bărbat de 30 de ani, locuitor al mun.Chișinău, cu care în continuare au planificat, organizat și comis infracțiunea.

Ofițerii au efectuat percheziții la domiciliile, unitățile de transport, dar și la locul de deținere a persoanelor bănuite, în rezultat fiind depistate mai multe obiecte relevante pentru cauza penală, și anume: aparate de telefonie mobilă, o mască din material textil, înscrisuri de ciornă. În contextul măsurilor întreprinse, a fost reținut bărbatul de 30 de ani, care asigura legătura între comanditar, bărbatul aflat în detenție și presupul autor a tentativei de omor. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 12 la 20 ani de închisoare.

Articole asemănătoare

Back to top button