update | Tragedie în Ungaria: noi informații care confirmă decesul unor cetățeni ai R. Moldova și ai României
update 13 iunie, 13:10 | Potrivit Ambasadei R. Moldova din Ungaria, dintre cele nouă persoane aflate în microbuz, șase sunt cetățeni ai R. Moldova, iar trei – ai României.
Din totalul de nouă persoane, șapte au murit și două au fost rănite. Cei doi supraviețuitori care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale sunt cetățeni ai R. Moldova.
update 15:00 | Ministerul Afacerilor Externe a publicat noi informații cu privire la accidentele din apropierea orașului Győr din Ungaria.
Astfel, primul accident s-a produs între un vehicul de deservire a drumului și un camion înmatriculat în Turcia și condus de un cetățean turc.
Ulterior, un microbuz înmatriculat în R. Moldova a fost implicat într-un al doilea accident în aceeași zonă. Conform datelor preliminare ale autorităților competente, șapte persoane aflate în microbuz și-au pierdut viața, iar alte două au ajuns în stare gravă la spital.
Printre persoanele implicate în accident s-ar afla persoane care dețin cetățenia R. Moldova și a României. Identitatea și cetățenia victimelor nu au fost deocamdată confirmate oficial și urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
Ambasada R. Moldova în Ungaria menține contactul permanent cu autoritățile locale pentru clarificarea tuturor circumstanțelor producerii accidentului și pentru obținerea informațiilor oficiale privind persoanele implicate.
Știrea inițială:
Opt cetăţeni străini şi-au pierdut viaţa în două accidente succesive survenite vineri dimineaţă în vestul Ungariei, pe autostrada M1, în care au fost implicate autovehicule înmatriculate în Republica Moldova, a anunţat poliţia ungară, citat de g4media.ro.
În jurul orei locale 04.30, un camion s-a ciocnit cu un utilaj de construcţii în apropierea kilometrului 114 al autostrăzii M1. Camionul a luat foc în urma impactului, iar şoferul a murit pe loc.
La scurt timp, în jurul orei locale 05.10, în apropiere de Gyor, la 122 km vest de Budapesta, un microbuz a intrat în coliziune cu un camion care se oprise din cauza blocajului în trafic provocat de primul accident. Şapte din cei nouă pasageri din microbuz au decedat, iar ceilalţi doi au fost răniţi.
Toate victimele accidentelor sunt bărbaţi, iar atât microbuzul, cât şi camionul implicat în primul accident erau înmatriculate în Republica Moldova, a indicat poliţia pentru site-ul de ştiri 24.hu.
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a scris pe Facebook că toate victimele sunt străini, fără a le preciza cetăţenia. „Le transmit condoleanţe sincere familiilor”, a adăugat el, urându-le însănătoşire grabnică răniţilor.



