fbpx

Verificare sporită la vămile Giurgiulești și Albița! Vor fi dotate cu sisteme noi de scanare cu raze X

Ministrul Finanţelor din România, Marcel Boloş, a anunțat joi seară, că primele două scannere dintre cele 26 pe care le cumpără România cu bani europeni au ajuns deja în ţară şi vor fi funcţionale la finalul lunii, la Giurgiuleşti şi Albiţa. Până la finalul anului, opt sisteme de scanare cu raze X pentru inspectarea mărfurilor vor fi disponibile, scrie Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Transmiteam în decembrie că a fost semnat contractul și că vom cumpăra din bani europeni 26 de sisteme noi de scanare cu raze X pentru inspectarea mărfurilor care intră în țară. Mulți se așteptau probabil la o perioadă de liniște după asta. Ei bine nu, astăzi vă anunț că s-a făcut deja recepția pentru două scanere, unul relocabil la Giurgiulești și altul mobil la Albița. Ambele vor fi operaționale la finalul lunii viitoare”, anunță, joi seară, ministrul român al Finanțelor, într-o postare pe Facebook.

Marcel Boloș precizează că procesul nu presupune doar amplasarea scanerelor în punctele stabilite, ci înseamnă și realizarea lucrărilor de construcții pentru asigurarea respectării normelor de protecție radiologică în exploatarea echipamentelor.

„Nu ne oprim aici. Astăzi am avut o ședință amplă cu noua conducere a Vămii, în care am vorbit despre mecanismele de combatere a contrabandei și fraudei la frontiere. Lucrurile sunt în direcția bună, așa că la finalul anului vom avea deja opt scannere funcționale”, a mai spus Boloș.

Articole asemănătoare

Back to top button